Retete culinare Sanatoase, reteta usoara si gustoasaRetete culinare 

 

Must de struguri cu hrean

Home | Bauturi | Carnuri | Ciorbe | Deserturi | Fripturi | Grecesti | Italienesti | Mexicane | Pentru iarna | Salate | Sanatoase | Vegetariene |

Ingrediente necesare



Strugurii trebuie daţi prin zdrobitor sau centrifugă pentru a se obţine sucul, mustul. Cât se poate de repede după obţinerea mustului, pentru a nu începe procesul de fermentare, sucul de struguri va trebui pus în vase de sticlă (damigene), ce vor fi astupate ermetic. La fiecare litru de must se pun 8 grame de hrean răzuit. Dacă aveţi o damigeană de 10 litri de must, aveţi nevoie de 80 de grame de hrean răzuit. Puteţi greşi în plus (este mai sigură conservarea), nicidecum în minus. După ce s-a pus hreanul în damigeană, veţi sufla cu ajutorul unui furtun introdus până la fundul damigenei, pentru a amesteca bine hreanul cu mustul; lucrul acesta (suflatul) îl veţi face zilnic, dimineaţa şi seara (sau şi mai des), vreme de două săptămâni. După fiecare suflare, damigeana se închide din nou ermetic. Un secret: din prima zi, damigenele vor trebui ţinute afară (nu într-o cameră, pentru că este prea cald) sau într-un loc în care circulă aerul, la umbră, într-un loc în care nu bate soarele. Când vine pericolul îngheţului,damigenele cu must pot fi puse în cămară. Mustul de struguri astfel preparat îşi conservă aproape toate proprietăţile, şi cu excepţia faptului că are acea aromă de hrean (cu care vă veţi obişnui repede), are acel gust de suc proaspăt stors din vie. Mustul poate fi păstrat până la noua recoltă de struguri a anului viitor şi poate fi folosit în curele de sucuri, având proprietăţi terapeutice excelente.



Reteta culinara Must de struguri cu hrean sanatoasa si usor de preparat!

Va dorim pofta mare

 


Alte retete online

 Paste cu creveti
 ARDEI CAPIA IN OTET
 Ardei pentru umplut conservati cu apa si ulei
 CONSERVAREA ZARZAVATULUI PRIN DESHIDRATARE
 CONSERVAREA TARHONULUI
 Creveti 1,2,3
 Limonada de banane
 Mincare de gulii
 CONSERVE DE SPANAC
 Smantana de cocos si susan

Cure de sucuri, fructe si legume

Adauga site in top online